Cuvant Inainte

In câteva cuvinte despre Thawte şi apoi despre evenimentele organizate de noi (în Bucureşti):

Thawte este unul dintre cei mai cunoscuţi CA (Certificate Authority), mai precis al doilea ca importanţă. A fost fondat de Mark Shuttleworth (sounds familiar?)  în 1995. În 1999 a fost preluat de Verisign iar Mark Shuttleworth şi-a permis să facă o vizită în spaţiu ca turist şi să fondeze  Canonical / Ubuntu Foundation.

Pe lângă multitudinea de certificate oferită de Thawte există şi certificatele gratuite pentru semnarea digitala a email-urilor. Există 2 tipuri de certificate. Primul, nepersonalizat, se poate obţine de pe site-ul thawte doar cu o simplă înscriere. Cel de-al doilea, personalizat (conţine numele vostru în CN), nu se poate obţine decât după ce aţi fost “giraţi” de o serie de “notari” Thawte care fac parte din Web of Trust, după un model similar CACert.

Notarii dau un anumit număr de puncte (în funcţie de numărul de persoane pe care le-au notariat până în acel moment) persoanelor care doresc certificatul şi păstrează o copie a unui act de identitate pentru o perioadă de minim 5 ani. Când o persoana are 50 de puncte poate cere un certificat personalizat. La 100 de puncte devine notar Thawte şi poate acorda puncte la rândul său.

De regulă doritorii de puncte contactează notarii şi se întâlnesc pe rând cu aceştia până strâng numărul de puncte dorite. Având în vedere că ţara noastră este extrem de săracă în notari Thawte treaba asta necesită multă răbdare şi alergătură.

De aceea notarii noştri Thawte s-au gândit să organizeze un eveniment la care să fie prezenţi cât mai mulţi şi să ofere şansa doritorilor să plece cu punctele necesare unui certificat personalizat sau chiar cele necesare pentru a deveni notar. Un prim eveniment de acest fel va avea loc sâmbătă, 12 iulie 2008 în Bucureşti la Alejandro’s Cafe, Calea Moşilor 34 (Piata Unirii, langă magazinul Cocor), între orele 12-15.

Mai multe detalii despre eveniment precum şi despre ce trebuie să aveţi la voi pentru a simplifica lucrurile găsiţi aici pe site.


(acest text este o contributie Big Lazy Sysadmin)

Comments